Bunicul nostru, negustor cu studii economice la Universitatea din Berlin și reprezentant în România al producătorului german de tacâmuri Zwilling J. A. Henckels, a construit pentru familia lui această casă de vacanță în anul 1929.

În 1948, comuniștii au naționalizat-o cu absolut tot ce era în ea, mobilă, veselă, lenjerii și haine. Timp de cincizeci de ani nimeni din familia noastră nu a mai pus piciorul în casă.

Într-un final, după mulți ani de judecată cu statul român (în pofida faptului că actele de proprietate se aflau și în arhiva primăriei Sinaia), am reintrat în posesia vilei, care însă era aproape o ruină.

Am folosit foarte multă energie, timp și bani ca să o renovăm, păstrând tot ce se putea păstra din vechea vilă interbelică și aducând-o la standardele de confort ale secolului XXI.

Pentru că familiile noastre sunt mult mai mici acum decât erau în generația bunicilor noștri, am hotărât să transformăm vila într-o unitate de cazare pentru oaspeți. Așa s-a născut ARIZTO.

In renovare